Monica Florea, pentru Modern Buyer: „Vrem să fim academia de învățare din jurul companiilor, să creștem tineri valoroși de care mediul de business are atât de mare nevoie”
UP Generation este un ambițios proiect educațional dedicat liceenilor, studenților și absolvenților universitari, având ca scop echiparea acestora cu abilități profesionale și personale care să-i conducă spre succes. Programul aduce împreună și acoperă deopotrivă atât nevoile tinerilor cât și pe cele exprimate de companii și antreprenorii din spatele lor. Monica Florea, fondator UP Generation, își asumă o provocare despre care am invitat-o să discutăm în cele ce urmează: “prin acest proiect ne așezăm aproape unii de alții spre o construcție sănătoasă a generațiilor următoare”.
Te invit să ne vorbești despre contextul actual al pieței, despre nevoile identificate și motivele care te-au determinat să lansezi UP Generation.
,,Am petrecut peste 25 de ani în business, iar în tot acest timp am avut ocazia să lucrez cu tineri, să formez echipe și să găsesc un limbaj comun cu ei. Am întâlnit și tineri minunați, care în ciuda talentului, potențialului și dorinței lor de a evolua, erau lipsiți de perspective practice și de îndrumare, nu știau cum să-și construiască un parcurs profesional. Sunt aceleași lucruri care ne-au lipsit și nouă, celor din generația mea, numai că acum peste 25 de ani timpul era mai blând, viteza, ritmul, presiunea și competiția erau la un alt nivel. Astăzi, adolescenții și tinerii se simt copleșiți și le este dificil să-și găsească o traiectorie în viață, în acord cu aspirațiile și abilitățile lor. Le este teamă de eșec, le lipsește încrederea în forțele proprii, se confruntă cu stres și anxietate.
Adesea, sistemul de învățământ nu reusește să transfere către tineri competențe în a-i pregăti pentru viață, nici personal, nici profesional. Tinerii nu sunt învățați să gândească critic, cu propria minte, să formuleze întrebări, să caute informații, să găsească soluții și alternative la situațiile cu care se confruntă. În același timp, angajatorii își doresc oameni capabili să gândească independent, sa fie autonomi în limita competenței pe rol. Pentru tineri este extrem de important ca la momentul angajării să reușească să-și fi antrenat câteva skill-uri legate de colaborare, cooperare, reziliență, adaptabilitate, flexibilitate, să poată să ia decizii, să argumenteze și să susțină opinii, să dezbată teme și să dea un feedback constructiv. Acestea sunt câteva dintre nevoile pe care le-am identificat, de ambele părți, dar nu putem să căutăm doar vinovați. Este vina noastră, a tuturor, că nu ne așezăm aproape unii de alții spre o construcție sănătoasă a generațiilor următoare.
Anul trecut am decis că este momentul să trec la acțiune, că vreau și că pot să îmi asum această misiune de viață de a sprijini tinerii în devenirea lor. Mi-am propus, prin acest proiect, să contribui cu ce știu la creșterea unei noi generații de profesioniști în business, de intraprenori, de antreprenori care să creeze un mediu de business puternic și sănătos. O generație de tineri care să reușească să trăiască mai bine, în acord cu aspirațiile și idealurile lor.”
Citește articolul integral aici: https://modernbuyer.ro/monica-florea-fondator-up-generation-vrem-sa-fim-un-reper-in-constructia-personala-si-profesionala-a-tinerilor-de-care-are-nevoie-mediul-privat/ .