Media

Monica Florea pentru Infofinanciar.ro: „Mi-am dorit să construiesc academii profesionale în jurul companiilor pe care le-am condus”

UP Generation este platforma înființată de Monica Florea, antreprenor cu o vastă experiență în conducerea de business-uri românești. Monica este licențiată în Management, Marketing și Audit Financiar. În cadrul UP Generation a dezvoltat singurul program de mentorat din România dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani care au nevoie de îndrumare și nevoie să își înțeleagă emoțiile și să devină stăpâni pe ei înșiși.

Alături de tineri, pentru tineri

“M-au inspirat cei 25 de ani petrecuți în business alături de tineri și nu doar de tineri. Apoi catalizatorul a fost propriul meu copil, care mi-a dat întregul context să pornesc spre această misiune”, spune Monica pentru Capital.

Practic, este vorba despre o combinație de experiențe personale și profesionale care au avut la bază nevoile pe care ea le-a identificat. Totul, dublat de și dorința de a ajuta generațiile ce vin. Oferta de a da mai departe toată cunoașterea și experiențele dobândite atât de Monica cât și de toți cei implicați în acest proiect.

“Am avut oportunitatea să lucrez cu foarte mulți tineri talentați, ambițioși cu dorința de a reuși, însă le lipseau, așa cum ne-au lipsit și nouă în anii noștri tineri, perspectivele practice și îndrumarea necesară. Doar că, în vremurile noastre, timpul era mai blând cu noi, cunoașterea era limitată sau greu accesibilă, astăzi suntem într-o altă viteză, alt ritm și mai ales la un alt nivel”, declară Monica Florea.

 Citește articolul integral aici: https://www.infofinanciar.ro/monica-florea-up-generation-mi-am-dorit-sa-construiesc-academii-profesionale-in-jurul-companiilor-pe-care-le-am-condus.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *