Alătură-te
Gest cu gest, construim împreună într-un mod sigur, susținut și sustenabil.
Suntem recunoscători pentru orice formă în care alegi să contribui și să fii alături de tinerii noștri din UP: poți sprijini financiar printr-una din modalitățile descrise mai jos sau poți să dai acest mesaj mai departe către cunoscuții tăi. Doar așa, tinerii care își doresc să se pregătească temeinic pentru viață și mediul profesional o pot face la momentul oportun, în cadrul potrivit, chiar dacă nu au posibilitățile financiare necesare.
Împreună, putem transforma educația și deschide noi orizonturi pentru tinerii care nu peste mult timp ne vor fi colegi de muncă, angajați sau angajatori. Sponsorizând parcursul lor aici la UP Generation, investim practic în viitorul pe care ni-l dorim pentru societatea și mediul de afaceri românesc.
Avem acum șansa reală de a le fi alaturi și de a-i sprijini într-un mod concret și susținut, așa cum poate ne-am dorit și noi la inceputurile noastre.
Putem să păstrăm astfel tinerele talente în țară pentru a construi împreună viitorul pe care ni-l dorim cu toții!
Redirecționează 3.5%
Prin completarea formularului dedicat 230, ca persoană angajată decizi ca 3.5% din impozitul pe salariu să ajungă la UP Generation pentru a-i susține pe tineri. Poti alege tu unde ajung acești bani în loc să fie repartizați de sistem pe criterii diferite de dorința ta. Cu fiecare formular completat, suntem mai pregătiți pentru a sprijini tinerii care își doresc să se dezvolte dar nu au posibilități financiare. Practic, „tu arunci undița iar noi îi invățăm să pescuiască, astfel încât peste ani să avem mai multi pescari decât spectatori la mal.”
Descarcă și completează formularul, apoi trimite-l scanat la adresa contact@upgeneration.ro
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
Societate plătitoare de impozit pe profit (contract de sponsorizare)
Ca și companie, poți oferi sponsorizări pe care le poți ulterior deduce din impozitul pe profit. Suma maximă cu care poți sponsoriza este dată de minimul dintre 0.75% x cifra de afaceri sau 20% din impozitul de profit.
Deducerea poate să fie pe o perioada de 7 ani. Acestea sunt prevăzute în Codul Fiscal, Titlul 2, Cap. II, articolul 25, litera i.
Pentru a redirectiona 20% din impozitul pe profit scrie-ne un email la adresa contact@upgeneration.ro
20% din impozitul pe venit
Ca microîntreprindere, poți oferi o sposorizare de până la 20% din impozitul pe venit. Deducerea poate să fie pe o perioada de 7 ani. Acestea sunt prevăzute în Codul Fiscal, Titlul 3, articolul 25, alineatul (1.1).
Pentru a redirectiona 20% din impozitul pe venit scrie-ne un email la adresa: contact@upgeneration.ro
Sponsorizarea se realizează prin intermediul unui contract de sponsorizare și transferul bancar al sumelor aferente anului în curs (trimestrial sau la final de an), după cum urmează:
– Companiile care plătesc trimestrial acest impozit vor vira suma aferentă până la finalul fiecărui trimestru.
– Companiile care plătesc acest impozit anual vor vira suma aferentă până la 31 decembrie.
Suma ce poate fi dedusă din impozit este de până la 20% din impozitul datorat pentru anul în curs (impozitul pe profit) – mai sus detalii de calcul.
Se vor completa:
– contract de sponsorizare și
– declarația 177 (D177) ce va fi depusă odată cu situațiile financiare ale societăților (în termen de 150 de zile de la închiderea exercițiului financiar), mai exact până pe 25 iunie 2025, dacă firma nu a calculat sumele aferente până la 31 decembrie 2024.
Formularul 177 „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit firme/venit pe veniturile microîntreprinderilor” se completează şi se editează cu ajutorul programului de asistenţă, asigurat gratuit de către ANAF; ulterior, noi vom primi suma înscrisă de plătitor în formular, din taxele plătite deja către stat, prin transfer de la Trezoreria de pe raza fiscală a sediului social al firmei.
La secțiunea II a formularului, „Redirecționarea impozitului pe profit/venit”, bifează căsuța 1: „Sponsorizare către entități persoane juridice fără scop lucrativ”
La secțiunea II, „Date de identificare a beneficiarului”, include informațiile de mai jos: Sediu social: …, Nr. .., Cod poştal: …., Bucureşti, Sector …, România, CIF: …., Banca: …, sucursala …, Cont bancar: …
Contractul de sponsorizare completat cu datele firmei și suma aferentă vă rugăm să îl trimiteţi către noi pe email la adresa contact@upgeneration.ro.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați (via email sau la telefon +40722 131 122).
Cu mulțumiri,
echipa UP